Psalmul 42
Precum dorește cerbul ce-nsetează
Izvoarele de apă cristaline
Așa și mie sufletu-mi oftează
Căci Te dorește Doamne, doar pe Tine
Îmi însetează sufletul în mine. .
Pe Dumnezeul Viu să-L văd aș vrea
”Când mă vei duce Doamne pân’ la Tine
Și mă voi arăta ‘naintea Ta?”
Cu lacrimi mă hrănesc și zi și noapte
Când mi se zic, din partea celui rău,
Fără-ncetare întrebări și șoapte
”Pe unde este Dumnezeu tău?”
Mi-aduc aminte clipele sublime
Și-mi vărs din inimă nestinsul foc
Cănd mă gândesc în urmă. . ce mulțime
Mă-nconjura mergând în orice loc
Și-n fruntea ei, orice-ar fi fost să fie,
Spre Casa Domnului înaintam
Înconjurat cu-atâta bucurie
Și strigăte de mulțumiri eram
Da, strigătele lor de bucurie
Și mulțumirea lor era splendoare
Mulțimea-ntreagă era una vie
Era mulțimea Lui în sărbătoare
Dar pentru ce ești trist suflete iară
Și te mâhnești și gemi lăuntrul meu?
În Dumnezeu nădejdea să nu-ți piară
Căci iarăși laude-I voi aduce eu
Voi spune cu tărie totdeauna
Căci El e mântuirea mea mereu
În inimă Îl voi purta întruna
El pururea îmi este Dumnezeu
Îmi este sufletul mâhnit în mine
Când sunt prin al Iordanului hotar
De-aceea-ntruna mă gândesc la Tine
Și din Hermon sau muntele Mițear
Un val ce se ivește alt val cheamă
Și-n vuiete căderea și-o petrec
Talazurile lor aduc o teamă
Și-a Tale valuri peste mine trec
Dar ziua, Domnul, îmi dădea-îndurare
Iar noaptea, a Lui laude cântam
Știind că Domnul vieții mele-i mare
O sfântă rugăciune înălțam
De-aceea-I zic ” O Doamne, a mea Stâncă
De ce mă uiți? eu nu vreau să mă lași
De ce să umblu cu-ntristare-adâncă
Sub apăsarea-atâtora vrăjmași?”
A lor batjocuri, ca o sabie tare
Chiar oasele mi le sfărâmă rău
Când mă întrebă fără încetare
”Pe unde este Dumnezeul tău?”
Dar pentru ce ești trist suflete iară
Și te mâhnești și gemi lăuntrul meu?
În Dumnezeu nădejdea să nu-ți piară
Căci iarăși laude-I voi aduce eu
Voi spune cu tărie totdeauna
Căci El e mântuirea mea mereu
În inimă Îl voi purta întruna
Căci El îmi este Domn și Dumnezeu
11/20/2024 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona